ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI

            Anatomia este stiinta care studiaza alcatuirea corpului omenesc, structura aparatelor, sistemelor si organelor.

            Anatomie = morfologie

            Fiziologia este stiinta care studiaza functionarea aparatelor si sistemelor.

            Niveluri de organizare a materiei vii:

1.      Atomic

2.      Molecular

3.      Celular

4.      Nivelul tesuturilor

5.      Nivelul organelor

6.      Nivelul aparatelor si sistemelor

7.      Nivelul individual

Axele si planurile de simetrie:

1.      Axele sunt drepte imaginare care strabat corpul pentru a descrie cele 3 caracteristici esentiale ale unui organism si anume: inaltimea, latimea si grosimea

a)      Axul longitudinal: pleaca din varful capului (crestet), trece prin centrul corpului si se termina in talpa. Este axul inaltimii

b)      Axul transversal taie organismul dintr-o lateral in cealalta si descrie latimea.

c)      Axul sagital strapunge corpul din fata in spate sau invers si descrie  grosime.

2.      Planurile de simetrie se formeaza prin unirea capetelor axelor si au rolul de a imparti organismul in regiuni de referinta.

-          Planul frontal este paralel cu fruntea si imparte organismul in doua jumatati diferite, una anterioara, cealalta posterioara.

-          Planul transversal imparte organismul in doua jumatati diferite, una superioara si una inferioara.

-          Planul sagital imparte organismul in doua jumatati asemanatoare, cel putin la exterior. Este planul simetriei bilateral, simetrie caracteristica organismelor superioare.

Alcatuirea generala a corpului omenesc:

1)      Capul

2)      Gatul

3)      Trunchiul

4)      Membrele

1.      Capul este impartit in doua zone in functie de organelle pe care le protejeaza si adaposteste, si anume:

-          Neurocraniul

-          Viscerocraniul (craniul cu organe)

Neurocraniul sau cutia craniana protejeaza encefalul.

Viscerocraniul (oasele fetei) este locul in care se gasesc majoritatea organelor de simt (ochi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, urechile) si segmentele initiale ale aparatelor digestive si respirator (cavitatea bucala, nasul).

Viscer  = organ

2.      Regiunea gatului

La nivelul gatului se pot observa urmatoarele organe (din partea anterioara catre cea posterioara): tiroida, laringele, esofagul, regiunea cervicala a coloanei. In partea superioara se afla faringele.

3.      Trunchiul este impartit in trei subregiuni sau subcomponente: toracele, abdomenul, pelvisul

a)      Pe suprafata toracelui exista mai multe zone:

-          Pe partea anterioara: zona supraclaviculara, subclaviculara, sternala, zonele mamare.

-          Pe partea posterioara: zona suprascapulara, subscapulara, latero-vertebrala

Cutia toracica prezinta urmatoarele organe:

-          Inima

-          Plamanii

-          Mediastinul = spatial dintre cei 2 plamani in care se pot observa capatul terminal al traheei, bronhiile, vase de sange, esofagul – portiunea toracica.

b)      Cutia toracica este delimitata in partea superioara de santul subclavicular si in partea inferioara de muschiul diafrag care o separa de cavitatea abdominala.

Abdomenul este impartit in mai multe subregiuni, astfel:

-          Epigastru

-          Hipocondrul drept

-          Hipocondrul stang

-          Hipogastru

Epigastrul se afla in partea superior central a cavitatii abdominale. Hipocondrul drept se afla in partea dreapta superioara. Hipocondrul stang se afla in partea stanga superioara. Hipogastrul se afla in partea inferioara a ombilicului.

Bila reprezinta secretia acumulata in colecist.

c)      Pelvisul sau bazinul este localizat in partea inferioara a cavitatii abdominal si contine ca organe de interes:

-          Uterul

-          Vezica urinara

-          Rectul

-          Ovarele

-          Ureterele

-          Trompele uterine

-          Uretra

-          Prostata

Pe laturile pelvisului catre cavitatea abdominal ca localizare externa se delimiteaza fosa iliaca dreapta  si fosa iliaca stanga.

Ca localizare, rinichii sunt in partea superioara a cavitatii abdominal de o parte si de cealalta a coloanei vertebrale in zona lombara.

4. Membrele

Membrul superior are trei regiuni: bratul, antebratul si mana (palma).

Membrul inferior are 3 regiuni: coapsa, gamba si talpa piciorului (planta).

CELULA

            Primele cercetari asupra structurii celulare au fost facute de catre Robert Hooke. Acesta a experimentat pe material din pluta pe care l-a sectionat si la examinat microscopic observand ca este alcatuit din camarute dreptunghiulare, strans lipite intre ele pe care le-a denumit cella (tradus din limba latina = camaruta).

            Ulterior cercetarile asupra celulelor au continuat atat la plante cat si la animale pana la aparitia teoriei celulare care defineste celula ca fiind  unitatea de baza structurala, functionala si genetica a tuturor organismelor vii.

            Dimensiunea celulelor

            Majoritatea celulelor sunt microscopic avand dimensiune medie, cuprinse intre 10 - 100µ (micron). Exista exceptii de cellule care au dimensiuni macroscopice (ex: ovulele, fibrele musculare) si cellule cu dimensiuni extrem de mici (hematiile adulte – globulele rosii) care au 7 µ.

            Forma celulelor

            Dupa fecundatie in primele zile de formare a embrionului toate celulele sunt sferice. Pe masura ce se formeaza tesuturile, celulele pot avea forma de stea (ex. neuronii), forma de fus (cele muscular), forme de cub (celulele din caile respiratorii), de cilindru (ex. Din intestinal subtire), etc.

            Alcatuirea celulei

1.      Compozitia chimica a celulei

Materia vie este alcatuita din 6 elemente chimice fundamentale si un nr. de elemente auxiliare sau secundare.

Elementele fundamentale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, sulf si fosfor.

Elementele auxiliare sunt: magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier, zinc si seleniu.

Aceste elemente chimice formeaza peste 600 tipuri de combinatii chimice organice si anorganice.

Substantele organice: protein, glucide si lipide.

Proteinele sunt substante organice complexe, care au in principal, rol structural in alcatuirea membranelor celulare, in structurile musculare, osoase, in hemoglobina, etc.

Subunitatile chimice ale proteinelor se numesc aminoacizi.

Exista si proteine functionale, ca de exemplu enzimele care faciliteaza desfasurarea unor reactii chimice, si nucleoproteinele (ADN si ARN).

Glucidele, carbohidrati sau zaharuri, sunt substante organice complexe care au principalul rol energetic in organism.

Lipidele sau grasimile sunt de asemenea substante complexe care au atat rol structural cat si functional.

Substantele anorganice sau mineralele: cea mai importanta este apa (60 – 90% din citoplasma este apa), reprezinta principalul solvent si mediu de reactie.

In afara de apa gasim saruri, cloruri, fosfati, sulfati, etc.

2.      Cele 3 componente fundamentale ale unei celule sunt:

a)      Membrana

b)      Citoplasma

c)      Nucleul

a)      Membrana este foita externa care acopera continutul celular. Dpdv chimic este formata din doua straturi de fosfolipide printre care se gasesc moleculele de proteine.

Uneori pe suprafata fosfolipidelor se pot afla molecule de cholesterol si chiar glucide.

Proteinele din structura membranei pot indeplini urmatoarele functii:

-          Participa la transportul activ al unor substante intre interiorul si exteriorul celulei (transporta sodium, potasiu, glucoza si aminoacizi).

-          Leaga celulele intre ele intr-un tesut

-          Receptioneaza stimuli externi si hormoni

Functiile membrane celulare:

-          Rol de protective

-          Da forma celulei

-          Este permeabila selectiv sau semipermeabila

-          In cazul unor cellule (nervoase sau musculare), membrana este polarizata electric in stare de repaus cu sarcini pozitive la exterior  si negative la interior

b)      Citoplasma

-          Umple continutul cellular si are 2 subcomponente structural: hialoplasma sau citoplasma fundamental si organitele celulare.

Hialoplasma este o solutie coloidala care contine apa, saruri minerale si substante organice sub forma de picaturi. Este sediul principal al tuturor reactiilor celulare.

In functie de temperatura, hialoplasma se gaseste in stare de gel sau gelatina, cand e frig si stare de sol cand e cald.

Organitele celulare pot fi impartite in doua categorii:

1.      Organite comune

2.      Organite specifice

Organitele comune sunt :

-          reticolul endoplasmatic (RE),

-          aparatul Golgi

-          mitocondrii

-          ribozomi

-          lizozomi

-          centrul cellular

Reticolul endoplasmatic are aspectul unui sistem de canale care strabat toata citoplasma de la membrana nucleului pana la membrana celulara.

Exista doua tipuri de RE: neted si rugos (aspru) cand pe suprafata lui se gasesc ribozomi.

Rolul RE este acela de a transporta substante intre membrane nucleului si membrana celulei, de a participa la sinteza proteinelor impreuna cu ribozomii si mai rar de a depozita diferite substante.

Aparatul Golgi se mai numeste si dictiozom si este format dintr-un system membranar asemanator unor saci turtiti care se termina la capete cu mici vezicule.

Rolul lui este de a elimina si excreta diferite substante.

Mitocondriile sunt formatiuni ovale cu membrane dubla in care membrane interna formeaza adancituri numite criste care contin enime oxidoreducatoare (enzime care ard elementele nutritive).

Rolul mitocondriilor este de a realize respiratia celulara pentru a elibera energia necesara organismului.

Ribozomii se mai numesc si granulele lui Palade,dupa numele cercetatorului American de origine romana care i-a descoperit si anume George Emil Palade. A primit premiul Nobel.

Rolul lor este de a fi sediul sitezei proteinelor.

Lizozomii sunt formatiuni sferice prezente in majoritatea celulelor animale, dar mai ales in globulele albe, leucocite, pentru ca ei contin substante cu proprietati antimicrobiene.

Centrul celular sau centrozomul se afla in apropierea nucleului. Contine ARN si participa impreuna cu nucleul la inmultirea celulelor.

Neuronii sunt singurele celule care nu contin central celular pentru ca nu se inmultesc.

         Organitele specifice sunt  neurofibrile, corpii nissl (doar in neuron), miofirbilele (doar in celulele muscular), cilii si flagelii care sunt firisoare care apar pe suprafata membrane unei celule cu rol in miscare (de ex. flagelul spermatozoizilor).

Nucleul se afla de obicei in central celulei, majoritatea celulelor avand un singur nucleu. Exista si celule cu 2 nuclei – celulele ficatului, cu foarte multi nuclei – celulele muscular, dar si fara nucleu – globulele rosii ale sangelui. Nucleu este delimitate printr-o membrane nuclear dubla, starabatuta de pori, de la care pronesc tuburile RE. In interior se afla plasma nuclear bogata in ADN.

Intr-o celula in repaus AND-ul se prezinta sub forma filamentelor de cromatina intens colorata. Din cromatina in timpul diviziunii celulare se formeaza cromozomi.

Printre filamentele de cromatina se gasesc si unul sau doi nuclei.

Rolul nucleului este acela de a realiza diviziunea celulara sau inmultirea celulelor.

TESUTURILE

Tesutul reprezinta o grupare de celule care au acceasi origine, forma, structura si functie. Toate celulele tesuturilor se formeaza prin diviziunea mitotic a celulei ou (sau zigot).

In corpul omului exista 4 tipuri principale de tesuturi:

1.      Tesutul epitelial

2.      Tesutul conjunctiv

3.      Tesutul muscular

4.      Tesutul nervos

Tesutul epitelial

Este format din celule strans lipite intre ele, asezate pe o membrana bazala (membrane de sprijin).

Caracteristic este faptul ca nu au sursa proprie de hrana pentru ca nu sunt strabatute de vase de sange. Se hranesc prin difuziune, din tesuturile conjunctive, deasupra carora se afla.

Exista 3 tipuri de epitelii:

1.      Epitelii de acoperire

2.      Epitelii glandular

3.      Epitelii senzoriale.

1.      Epiteliile de acoperire se gasesc la suprafata corpului – epiderma  sau pot sa captuseasca peretii interni ai unor organe cavitare unde formeza mucoase sau endotelii.

Celulele tesutului pot fi pavimentoase, cubice, cilindrice, asezate pe unul sau mai multe straturi.

In sacul epidermei, celulele pavimentoase sunt asezate pe mai multe straturi, straturile de la suprafata avand pereti puternic ingrosati, cu keratina si celule moarte care se cojesc (deshuameaza periodic).

Un tip special de epitelii de acoperirre este uroteliul caracteristic cailor de excretii (uretere, vezica si uretra) care favorizeaza eliminarea urinii.

2.      Epiteliile glandulare sunt formate din celule care au proprietatea de a produce si elimina anumite substante.

Atunci cand aceste celule se asociaza cu vase de sange si nervi se formeaza glande. Glandele pot fi endocrine, exocrine si mixte.

Glandele endocrine sunt cele care produc hormoni pe care ii elibereaza direct in sange. Glanda tiroida, hipofiza, suprarenalele, pancreasul endocrine, glandele sexuale (ovare si testicolele), timusul, epifiza.

Glandele exocrine sunt cele care isi elimina produsul de secretie la suprafata corpului sau un anumite cavitati printr-un canal de secretie. Glandele lacrimare, salivare, sudoripare, sebacee, mamare, gastrice, pancreasul exocrine – suc pancreatic, glandele sexual (ovulele si spermatozoizii).

Glandele mixte au si productie endocrina si exocrina.

3.      Epiteliile senzoriale sunt alcatuite din celule care au proprietatea de a receptiona actiunea unor stimuli din mediul intern sau extern

Intra in alcatuirea organelor de simt: ochi, urechi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, piele, etc.

Tesutul conjunctiv

Se afla sub tesutul epitelial si poate sa indeplineasca urmatoarele functii:

1.      Hraneste epiteliul sub care se afla, prin vasele de sange pe care le contine.

2.      Reprezinta un deposit de saruri pentru intregul organism

3.      Protejeaza organe vitale si mentine temperatura corpului participand la termoreglare.

Tesutul conjunctiv are 3 componente principale:

-          Cellule conjunctive

-          Fibre elastice, de reticulina si de colagen

-          Substante fundamentale care umple spatiile dintre celule si fibre

In functie de cantitatea de saruri din substantele fundamentale deosebim:

-          Tesut conjunctiv moale

-          Tesut conjunctiv semidur sau cartilaginos

-          Tesut conjunctiv dur sau osos

1.      Tesutul conjunctiv moale contine o cantitate foarte mica de saruri si se prezinta sub forma de:

-          Tesut moale, lax sau omogen. Este cel mai raspandit tip de tesut care umple spatiile dintre organelle corpului

-          Tesutul moale elastic prezent in peretele vaselor de sange

-          Tesut moale fibros, intra in alcatuirea foitelor care protejeaza muschii si tendoanele

-          Tesutul moale reticulat in care predomina fibrele de reticulina sub forma de retea in ochiurile careia se gasesc celule. Se afla in ganglionii limfatici, splina si maduva rosie a oaselor.

-          Tesutul moale adipos sau gras in care predomina celulele care acumuleaza grasime si se gaseste in hipoderm si in jurul organelor vitale.

2.      Tesutul conjunctiv semidur sau cartilaginous contine o cantitate medie de saruri si poate fi:

-          Tesut cartilaginos elastic: se gaseste in pavilionul urechii, varfului nasului si epiglota.

-          Cartilaginos fibros: este cel mai rezistent si se gaseste in discurile dintre vertebre si meninscuri.

-          Hialin sau omogen se gaseste in cartilajele articulare, laringe, trahee si cartilajele costale

3.      Tesutul dur sau osos se caracterizeaza prin faptul ca substanta fundamentala este puternic impregnata cu saruri de Ca si fosfor si se numeste oseina.

In functie de modul in care se distribuie lamele de oseina si celelalte componente ale tesutului, deosebim:

a)      Tesut osos compact

b)      Tesut osos spongios

a)Tesutul osos se gaseste in diafiza oaselor lungi si la suprafata oaselor scurte si late.

Este cel mai rezistent tip de tesut pentru ca oseina se dispune sub forma de lamele concentrice foarte ordonate intre care se distribuie celulele osoase.

b)      Tesutul osos spongios se afla in epifizele oasleor si in interiorul oaselor scurte si late. Lamelele sunt asezate la intamplare ramanand spatii care dau aspectul de burete, spatii in care se afla maduva rosie osoasa (este sediul formarii celulelor sangelui, mai ales globulele rosii).

                    

Tesutul muscular

                Exista 3 tipuri de tesut muscular:

1.      Tesut muscular striat

2.      Tesut muscular neted

3.      Tesut muscular cardiac

1.      Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, limbii, faringelui si primei portiuni a esofagului.

Celulele (fibrele) musculare striate au urmatoarele caracteristici:

-          Au forma de fus sau de cilindru

-          Prezinta foarte multi nuclei, localizati la periferie

-          In citoplasma, in afara organitelor commune tuturor celulelor se gasesc organite specific denumite miofibrile.

Miofibrilele sunt formate din proteine contractile. Unele au filament mai groase de miozina, altele au mai subtiri de actina.

Miozina formeaza discuri intunecate, iar actina discuri clare. Discurile clare sunt strabatute de fasii numite membrane “Z”.

Unitatea functionala cuprinsa intre 2 membrane “Z” successive se numeste sarcomer. Asezarea ordonata a miofibrilelor la acelasi nivel in toate celulele invecinate face ca muschii striate sa aiba contractii rapide, puternice si voluntare sau constiente.

2.      Tesutul muscular neted intra in alcatuirea peretilor organelor interne, iar fibrele muscular prezinta urmatoarele caracteristici:

-          Au forma de fus

-          Au un singur nucleu

-          miofibrilele sunt asezate dezordonat, ceea ce face ca si contractile sa fie slabe, lente, difuze si involuntare

3.      Tesutul muscular cardiac intra in alcatuirea peretelui inimii. Se mai numeste si miocard. Dpdv structural seamana cu muschiul strait, dar dpdv functional seaman cu muschiul neted.

O proprietate deosebita este automatismul, adica proprietatea de a se contracta sub influenta impulsurilor autopropagata fara declansare nervoasa.

Tesutul nervos

Intra in alcatuirea sistemului nervos si este format din 2 tipuri de celule:

1.      Celule nervoase sau neuroni

2.      Celule gliale sau de sustinere

1.   Neuronul este singura celula care nu se divide, formata din corp celular si prelungiri. Corpul celular are forma de stea; un singur nucleu asezate central si organite celulare comune si specific: meurofibrilele si corpi nissl sau tigroizi.

Neurofibrilele au rolul de a sprijini celelalte componente celulare, iar corpii nissl de a participa la sinteza proteinelor implicate in realizarea memoriei.

Prelungirile neuronilor sunt dendritele si axonul.

Dendritele sunt prelungiri scurte si ramificate prin care impulsul nervos vine dinspre alti neuroni spre corpul celular al neuronului proprie.

Axonul este o prelungiri unica, lunga prin care impulsul nervos  pleaca spre alti neuroni. La capatul axonului se gasesc ramificatii cu butoni terminali, in care se afla substante cu rol de mediator chimic (adrenalina de exemplu), care faciliteaza trecerea impulsului de la un neuron la altul.

Axonul este protejat de 3 invelisuri sau teci, cel mai important fiind invelisul de mielina cu rol de izolator electric.

Proprietatile neuronilor:

1.      Excitabilitatea

2.      Conductibilitatea

Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a raspunde printr-o manifestare electrica sau chimica la actiunea unui stimul care are o anumite intensitate denumite prag.

Conductibilitatea reprezinta proprietatea de a conduce impulsul. Este mai mare in cazul axonilor cu teaca de mielina pentru ca impulsul sare din strangulatie in strangulatie.

Legaturile dintre neuroni se numesc sinapse si ele se pot realiza intre axonul unui neuron si dendritele sau corpul celular ale altui neuron.

2.      Celulele gliale se gasesc printre neuroni, sunt mai numeroase decat acestia. Spre deosebire de neuroni se pot inmulti si au rolul de a hrani neuronii, de a-i sprijini, de a inlatura resturile neuronilor morti si foarte rar de a ocupa locul neuronilor distrusi.

SANGELE

            Sangele reprezinta cea mai importanta componenta a mediului intern (mediul intern reprezinta totalitatea lichidelor care circula printr-un organism, adica in afara de sange, intra limfa si lichidul intracelular).

            Ca tip de tesut, sangele este un tesut conjunctiv de tip particular pentru ca este format din substanta fundamentala si celule sanguine, dar nu are fibre conjunctive.

            Volumul de sange din corpul unei persoane reprezinta volemia persoanei respective. La o persoana de 70 kg volemia este de aproximativ 5 l de sange (circa 7 -8 % din greutatea corpului).

            Din cei 5 l de sange 3 l reprezinta volumul circulant (sangele care circula prin vase) si 2 l reprezinta sangele stagnat sau sangele de rezerva (cel care se gaseste in anumite organe ca splina si ficatul, din aceste depozite sangele este imobilizat in timpul efortului prelungit sau in cazul in care oamenii traiesc la altitudine de peste 2000 m).

            Temperatura sangelui normal este intre 36,5 ⁰C si 37⁰C. In interiorul corpului temperatura este de 40⁰C, iar la suprafata este de 35 – 35,5⁰C, deci rolul sangelui este de a uniformiza temperaura corpului.

            Sangele este alcatuit din :

I.                    Plasma sanguina

II.                 Celule sanguine

Raportul dintre volumul de elemente figurate si volumul de plasma se numeste HEMATOCRIT si este de aproximativ 46/54 (46% aprox. Sunt celulele, iar 54% etse plasma).

I.                   Plasma

-          Este un lichid galbui, semitransparent, indoor

-          Contine aproximativ 90% apa si 10% reziduu uscat, acesta este reprezentat de 1% saruri de fosfor, calciu, sodiu, potasiu, etc. si 9% substante organice de tipul proteinelor, glucidelor (glucoza in special) si lipidelor. Dintre proteine, cele mai importante sunt: albuminele, gama globulinele ( cu rol in imunitate), si fibrinogenul (cu rol in coagularea sangelui).

Functiile plasmei:

-          Transportul de O₂ si CO₂

-          Transportul nutrientilor rezultati in urma digestiei

-          Transportul vitaminelor si hormonilor

-          Transportul unor substante toxice care trebuie eliminate (exemplu: uree si acid uric).

II.                Celulele sangelui

1.      Globulele rosii

2.      Globulele albe

3.      Trombocitele

1.      Globulele rosii pot avea doua denumiri in functie de varsta si rol:

-          Eritrocite: sunt celulele foarte tinere, imediat dup ace se formeaza din maduva rosie a oaselor. Sunt celulele cu nucleu care patrund in circulatie. Maduva rosie se mai numeste si maduva hematogena si se poate transforma in maduva galbena atunci cand necesitatile in oxigen scad. Maduva galbena poate redeveni maduva rosie. La batrani, maduva galbena ramane inactiva si se transforma in maduva cenusie. Procesul prin care se formeaza eritrocitele se numeste ERITROPOIEZA. Nu sunt celule functionale.

-          Hematiile sau celulele mature, cu forma de disc biconcave (seamana cu gogoasa turtita la mijloc), fara nucleu. Contin o substanta proteica numita hemoglobina, foarte bogata in fier. Fierul se combina foarte usor cu O₂ si CO₂ formand combinatii labile (se leaga si se desfac usor) si anume: OXIHEMOGLOBINA (prescurtare Hb O₂) cand se combina cu O₂ si  CARBOHEMAOGLOBINA (prescurtare Hb CO₂₎ cand se combina cu CO₂.

Hemoglobina combinata cu O₂ are culoare rosie pentru ca fierul oxidat are culoare rosie. Cantitatea de fier din hemoglobin se numeste sideremie. Daca sideremia este mica sau daca numarul de hematii este mai mica pare anemia feripriva.

            Numarul normal al hematiilor este de 4,5 mil/mm³ de sange la femei si 5mil/mm³ la barbati.

            Scaderea numarului de hematii poate sa apara in diferite forme de leucemie, iar cresterea denumita poliglobuluie, apare in cazul efortului fizic sau in cazul persoanelor care traiesc la altitudini mari sau in boli grave pulmonare.

            Hematiile traiesc 120 zile dupa care sunt distruse in splina si ficat.

2.      Globulele albe sau leucocitele

-          Se formeaza in mare parte tot in maduva rosie, dar unele se pot forma si maturiza in ganglionii limfatici, splina si timus.

-          Formeaza sistemul imunitar al organismului

-          Numarul normal al leucocitelor este de aproximativ 5 mii/mm³

-          Cresterea numarului de leucocite apare in infectii microbiene (15 mii – 30 mii).

-          Celulele sunt mari, au nucleu permanent si pot prezenta in citoplasma mici granulatii care sunt de fapt lizozomi producatori de substante antimicrobiene.

In functie de forma nucleilor si prezenta granulatiilor in citoplasma deosebim 2 tipuri de globule albe.

a)      Polimorfonucleare (PMN) (granulare)

b)      Mononucleare (agranulare)

a)      PMN-urile pot fi:

-          Neutrofile

-          Acidofile

-          Bazofile

Neutrofilele reprezinta 65% din masa leucocitara si sunt primele celule care ajung la locul unei infectii.

Au proprietatea de diapedeza (pot sa emita picioruse false cu ajutorul carora strabat peretii vaselor de sange pentru a ajunge mai repede la locul unei infectii. O data ajunse fagociteaza microbii, adica inglobeaza microbii si ii digera.

Acidofilele se mai numesc si eozinofile si reprezinta aprox. 2% din masa leucocitara. Ele intervin in apararea organismului in procese alergice si parazitare.

Bazofilele reprezinta in jur de 1% din masa leucocitara si au rolul de a reduce inflamatiile. Ele produc heparina.

b)      Mononuclearele sunt reprezentate de monocite (macrofage) si limfocite.

Monocitele sunt celule foarte mari care ajung ultimele la locul unei infectii cu rolul de a ingloba si digera resturile celulare moarte (puroiul) rezultat in urma “luptei” dintre neutrofile si microbi.

Reprezinta aproximativ 7% din masa leucocitara.

Limfocitele reprezinta 25% din masa leucocitara si sunt celule care apartin sistemului limfatic. Sunt celule care se maturizeaza in timus si ganglionii limfatici. Produc anticorpi si au rol in realizarea imunitatii de lunga durata. Sunt celule care pot trai mai multi ani.

Imunitatea reprezinta capacitatea de aparare a organismului fata de agresorii externi (virusuri, bacteria, ciuperci sau toxinele acestora), dar si apararea fata de moleculele sau celulele proprii care si-au modificat structura. Imunitatea poate fi innascuta sau ereditara si dobandita pe timpul vietii.

3.      Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice al caror numar variaza intre 150 mii si 300 mii /mm³. Se formeaza tot in maduva rosie, traiesc 1 saptamana si au rol important in procesul de hemostaza, adica oprirea sangerarii sau coagularea sangelui.

Grupele de sange

1.      Sistemul A, B, O

2.      Sistemul Rh

1.      Sistemul A, B, O este determinat de existenta pe globulele rosii a unor antigene (aglutinogene), notate cu A si B, si de existent in plasma a unor aglutinine notate cu α si β. Pentru ca o transfuzie sau un transplant sa fie considerat reusit, fara risc este important ca antigenele de un tip sa nu vina in contact cu aglutininele de acelasi tip.

GRUPA	ANTIGEN	AGLUITININA
0 SAU    I	-	α,β
A   SAU II	A	β
B    SAU III	B	α
AB   SAU IV	AB	-

Compatibilitatile

Grupa 0 este considerate donatorul universal, pentru ca doneaza la toate grupele, dar primeste doar de 0.

Grupa A primeste de 0 si A, doneaza la A si AB.

Grupa B primeste de 0 si B, doneaza la B si AB.

Grupa AB primitor universal, doneaza doar la AB.

2.      Sistemul Rh este al doilea sistem de determinare al grupelor de sange.

A fost descoperit pentru prima data la maimuta Rhessus, de unde si numele de Rh.

Sistemul este determinat de existent pe suprafata globulelor rosii a unei antigene determinate de o gena dominant notata cu litera D. Persoanele care poarta antigenul (antigena) sunt considerate Rh+, iar cele care nu poarta Rh-.

Riscul major in cazul transfuziilor sarcinilor apare atunci cand primitorul, respectiv femeia insarcinata are Rh-, iar donatorul, sotul in acest caz, are Rh+.

CURS 5                                                                                                                      18.10.2013

ANATOMIE

APARATUL LOCOMOTOR

            Este format din:

I.       Sistemul osos

II.    Sistemul muscular

I.       Sistemul osos – scheletul corpului este format din aproximativ 204 oase legate intre ele prin articulatii (fara codita si oasele urechii)

Scheletul este impartit in mai multe regiuni:

1.      Scheletul capului

2.      Scheletul trunchiului

3.      Scheletul membrelor

1.      Scheletul capului este reprezentat de:

a)      Neurocraniu

b)      Viscerocraniu

a)      Neurocraniul este format din oase perechi si neperechi

Oasele perechi sunt:    temporalele si paretalele

Oasele neperechi sunt: frontalul, occippitalul, sfenoidul (arcadele ) si etmoidul (saua de la nas).

b)      Oasele viscerocraniului sunt mandibula, care este singurul os mobil al craniului, maxilarul, oasele zigomatice (oasele pometilor), osul palatin (formeaza palatul dur – cerul gurii), nazalul, cornetele nazale, lacrimal si osul vomer.

2.      Scheletul trunchiului este format din:

a)      Coloana vertebrala

b)      Coaste

c)      Stern

a)      Coloana vertebrala numara 33 – 34 vertebre impartite in urmatoarele regiuni:

1.      Regiunea cervicala cu 7 vertebre. Primele 2 avand denumiri particulare si anume atlas si axis.

2.      Regiunea toracica numara 12 vertebre si inchide in partea posterioara cutia toracica.

3.      Regiunea lombara in care se gasesc 5 vertebre

4.      Regiunea sacrala in care se gasesc 5 vertebre modificate in sensul ca s-au redus ca dimensiune, s-au aplatizat pentru a forma un singur os numit sacrum sau sacral. Acesta contribuie impreuna cu ileococsalele la formarea centurii pelviene sau bazinul. Sunt oase late, puternice pentru ca au rolul de a sustine greutatea din partea superioara a corpului in statiune bipeda.

5.      Zona coccigiana formata din 4-5 vetrebre modificate, mult mai mici, unite intr-un singur os numit coccis.

            Alcatuirea unei vertebre: corp vertebral si arc vertebral. Intre corp si arc se afla cananul medular care adaposteste maduva spinarii.

            Arcul este format din prelungiri numite apofize si anumite:

-          Apofiza spinoasa

-          Apofize laterale

Intre apofize se gasesc muschii latero-vertebrali.

           

                Coloana vertebrala prezinta mai multe tipuri de curburi fiziologice (normale) care ii dau forma de arc sau de “S”.

            Curburile fiziologice sunt numite cifoze si  lordoze (vazute din plan sagital) si scolioze vazute din plan frontal (modificate dreapta sau stanga). Prin accentuarea acestor curburi se formeaza curburile patologice.

b)      Coastele sunt 12 perechi de arcuri osoase care impreuna cu sternul si regiunea toracica a coloanei formeaza cutia toracica.

Primele 7 perechi de coaste sunt coaste fixe pentru ca se articuleaza relativ fix pe stern. Urmatoarele 3 perechi sunt coaste false pentru ca se articuleaza pe stern prin cartilaje lungi care le ofera mobilitate in timpul inspiratiei pentru a mari volumul cutiei toracice. Urmatoarele 2 perechi sunt coaste flotante pentru ca nu se mai articuleaza deloc pe stern, permitand o marire accentuate a cutiei toracice.

c)      Sternul este osul lat din partea anterioara a cutiei toracice.

3.      Scheletul membrului superior se prinde de scheletul trunchiului prin oasele centurii scapulare reprezentate de clavicula si omoplat.

Membrul propriu-zis este format din:

-          Humerus

-          Radius

-          Ulna (sau cubitus)

-          Carpiene

-          Metacarpiene

-          Falange

Denumirile degetelor: police, index, median, inelar si auricular (degetul mic sau minimus).

4.      Scheletul membrului inferior se leaga de scheletul trunchiului prin oasele centurii pelviene (bazinului):

-          Ileococcsalele articulate anterior la nivelul simfizei pelviene

-          sacrumul posterior articulate posterior

Membrul propriu zis este format din:

-          femur

-          tibie

-          peroneu (sau fibula)

-          tarsiene

-          metatarsiene

-          falange

-          rotula (sau patela la nivelul articulatiei genunchiului)

Degetul mare se numeste si haluce.

Articulatiile sunt legaturile dintre oase clasificate in:

-          articulatii fixe sau immobile: articulatiile dintre oasele cutiei craniene (suture), articulatii simfizei pubiene

-          articulatiile semimobile contin capete cartilaginoase de articulare si ofera o mobilitate redusa

-          articulatiie mobile contin capete cartilaginoase acoperite intr-o capsula fibroasa care contine si un lichid sinovial (articulatia genunchiului)

II.                Sistemul muscular reprezinta componenta activa a aparatului locmotor, reprezentata de muschii scheletici.

Grupele musculare sunt:

1.      Muschii capului

2.      Muschii gatului

3.      Muschii pieptului

4.      Muschii spatelui

5.      Muschii abdomenului

6.      Muschii membrelor

1.      Muschii capului sunt:

a)      Muschii mimicii

b)      Muschii masticatori

a)      Muschii mimicii realizeaza expresia fetei:

-          Orbiculari asezati circular in jurul gurii, nasului, ochilor

-          Muschiul frontal pe osul frontal

b)      Muschii masticatori sunt reprezentati de:

-          Maseter asezat pe mandibula si maxilar

-          Muschiul temporal

2.      Muschii gatului sunt reprezentati de:

-          Sternocleidomastoidian

-          Hiodieni

-          Pielosul gatului

3.      Muschii pieptului sunt:

-          Marele pectoral

-          Intercostalii interni si externi

-          Dintatii

-          Diafragmul

4.      Muschii spatelui:

-          Trapez

-          Marii dorsali

-          Romboizi

5.      Muschii abdomenului:

-          Dreptii abdominali (patratele)

-          Oblicii interni si externi

6.      Muschii membrelor

a)      Muschii membrului superior se leaga de muschii trunchiului prin muschiul deltoid (muschiul umarului), urmeaza bicepsul si tricepsul brachial si muschii flexori, extensori, pronatori si supinatori ai incheietuirii mainii si degetelor

Miscarea de supinatie – palma priveste in sus

Miscarea de pronatie – palma priveste in jos

Miscarea de aductie – membrul este adus spre corp

Miscarea de abductie – membrul este indepartat de corp

b)      Muschii membrului inferior se prind de musculature trunchiului prin muschii fesieri (gluteus).

Muschii membrului propriu zis:

-       Croitor                                                                        

-          Cvadriceps femural            

-          Aductori

Cei de sus sunt muschii coapsei (bazin – genunchi) pe partea anterioara

-          Muschiul biceps femural – pe partea posterioara a coapsei

-          Tensor – pe partea lateral a coapsei

-          Muschii gastrocnemieni (gemeni) – se afla pe partea posterioara a gambei

-          Flexori, extensori, pronatori, supinatori ai incheieturii piciorului si degetelor

Proprietatile muschilor:

1.      Contractilitatea

2.      Elasticitatea

1.      Contractilitatea reprezinta proprietatea muschilor de a raspunde printr-o manifestare electrica si chimica la actiunea impulsului nervos venit de la creier. Exista mai multe tipuri de contractii in functie de modul in care actioneaza stimulul:

-          Contractii de tip SECUSA, cand stimulul actioneaza rapid si este unic. Contractiile de acest gen sunt rare in organism, de exemplu clipitul este un impuls si o singura contractie.

-          Contractii de tip TETANOS incomplete cand actioneaza mai multi stimuli intre care exista interval de timp cu durata relativa. Astefl, intre contractii exista si perioade scurte de relaxare.

-          Contractii de tip TETANOS COMPLET cand intre stimuli nu exista perioade de relaxare, sunt contractii puternice sustinute, caracteristice muschilor scheletici.

                Dpdv al modificarilor survenite in interiorul muschiului, in timpul contractiei deosebim:

-          Contractii izometrice (izo = uniform, la fel, metric = lungime)

-          Contractii izotonice

Contractiile izometrice inseamna ca se petrec fara modificarea lungimii muschiului, dar cu modificarea starii de tensiune (tonusul). Sunt contractii pe care le realizeaza muschii postural, adica muschii ce realizeaza mentinerea pozitiei vertical a corpului si capului.

Contractiile izotonice sunt contractii in care tonusul ramen constant, dar lungimea muschiului se modifica (contractile muschilor care realizeaza lucrul mechanic (miscari concrete)).

Tonusul muscular reprezinta starea de usoara tensiune in care fiecare muschi se afla si in stare de repaus.

Elasticitatea reprezinta proprietatea muschilor de a se intinde si de a reveni la dimensiunea initiala.

  

FUNCTIA RESPIRATORIE

            Respiratia reprezinta procesul prin care organismele ard elementele nutritive in scopul eliberarii energiei necesare cresterii si dezvoltarii, si activitatilor zilnice.

            In functie de modul in care se realizeaza arderile, deosebim doua tipuri de respiratie:

a)      Respiratie aeroba

b)      Respiratie anaeroba

Respiratia aeroba este caracteristica celulelor organismelor superioare si consta in arderea complete a elementelor nutritive cu ajutorul oxigenului pana la dioxid de carbon, apa, cu eliberarea unei mari cantitati de energie.

Respiratia aeroba se petrece in toate celulele organismului in mitocondrii.

                Respiratia anaeroba este caracteristica organismelor primitive unicelulare si consta in transformarea substantelor organice incomplete pana la formarea unui produs intermediar a dioxidului de carbon si unei mici cantitati de energie. In celulele superioare acest tip de respiratie poate sa apara in celulele musculare striate, cand functioneaza pe datorie de oxigen (febra muscular).

APARATUL RESPIRATOR

            Este alcatuit din:

1.      Cai respiratorii

2.      Plamani

1.      Caile respiratorii sunt reprezentate de:

a)      Cavitatea nazala

b)      Faringe

c)      Laringe

d)     Trahee

e)      Bronhii

a)      Cavitatea nazala este separat de septul nazal in doua fose nazale. Acestea comunica in partea anterioara prin nari cu mediul exterior si in partea posterioara prin cornetele nazale inferioare cu faringele. In cavitatea nazala aerul este filtrat, incalzit si umezit.

b)      Faringele prezinta trei etaje:

Ø  Nazofaringele aflat in zona cornetelor nazale inferioare la limita dintre cavitatea nazala si cavitatea bucala. In jurul lui se gasesc portiuni de tesut limfatic cu rolul de a distruge microbii care pot patrunde o data cu aerul. In cazul in care in acest tesut se acumuleaza mucozitati, se pot forma vegetatii adenoide sau polipi.

Ø  Orofaringele este faringele din dreptul cavitatii bucale unde se afla epiglota si amigdalele (tesut linfoid) cu rol de aparare antimicrobian. In orofaringe se intretaie calea digestiva cu calea respiratorie

Ø  Laringofaringele este un compartiment redus, slab repzerentat, la intrarea in laringe unde se afla glota (glota si epiglota deschid si inched intrarea in laringe).

c)      Laringele este un organ cu forma unui trunchi de con aflat in regiunea gatului. Este format din mai multe tipuri de cartilaje, cal mai bine reprezentat fiind cartilajul anteriorpe care se sprijina tiroida (cartilaj tiroidian). La barbati, partea superioara a acestuia este mai proeminenta, se numeste “marul lui Adam” si este character sexual secundar. Mucoasa laringelui prezinta numeroase pliuri numite corzi vocale. Deci, laringele este organul fonatiei.

d)     Traheea porneste de la baza laringelui si are aspectul unui tub de aprox. 7 – 9 cm care patrunde in cavitatea toracica si in dreptul hilului plamanilor se bifurca pentru a forma cele doua bronhii extrapulmonare. Traheea se formeaza prin suprapunerea mai multor inele cartilaginoase incomplete in partea posterioara unde se continua cu o pielita conjunctiva elastica.

e)      Hilul plamanilor reprezinta orificul prin care patrund in plamani bronhiile, vasele de sange, nervi si vasele limfatice. Dupa patrunderea in plamani, bronhiilr incep sa se ramifice in bronhii de ordinul I, II, III, samd pentur a forma “arboreal bronsic”.

Ultimele ramificatii se numesc bronchiole terminale, se continua cu canalele alveolare care isi dilate peretii si formeaza alevolele pulmonare. Mai multe alveole formeaza un acin pulmonar.

Alveolele reprezinta unitatile structurale si functionale ale plamanilor mamiferelor. Fiecare plaman prezinta cateva milioane de alveole pulmonare. Fiecare alveola este infasurata cu cate un capilar nervos si unul arterial. Atat peretele alveolei cat si peretele capilarului prezinta un singur strat de celule. Impreuna formeaza membrana alveo-capilara pe care o strabat gazele respiratorii.

 Ventilatia pulmonara reprezinta succesiunea celor doua procese respiratorii, inspiratia si expiratia.

            Inspiratia reprezinta un process active declansat de centrii respiratiei din trunchiul cerebral. Acestia pot reception cresterea concentratiei dioxidului de carbon din sange si automat decsarca impulsuri care determina contractia muscilor inspiratori (intercostali si diafragm). Acestia ridica rebordul costal, maresc volumul cutiei toracice, iar cutia trage dupa ea prin cele doua pleure si plamanii.

            Plamanii isi maresc volumul in timp ce presiunea aerului din interiorul lor scade.

            Conform legilor difuziunii aerul patrunde din atmosfera, adica la presiune mai mare, in plaman la presiune mai mica, pana cand cele doua presiuni se egaleaza. In acest moment centrii nu mai trimit impulsuri de contractie, muschii se relaxeaza, cutia revine la normal, apasa pe plamani si aerul este eliminat, astfelt expiratia este un proces pasiv.

        Plamanii ocupa aproape in totalitate cutia toracica, sunt acoperiti de doua foite subtiri numite pleure. O pleura parietala, care adera pe cutia toracica si o pleura viscerala care adera pe plaman.

Intre cele doua pleure se afla o camera virtual, cu o pelicula fina de lichid pleural cu rol important in inspiratie.

Plamanul drept este mai mare, format din 3 lobi, iar plamanul stang are douar 2 lobi. Pleura viscerala patrunde sin in santurile dintre lobi.

Volume si capacitati respiratorii

1.      Volum current: reprezinta volumul de aer inspirit si expirat in mod normal cu o valoare de 500 ml. Se prescurteaza VC.

2.      Volumul inspirator de rezerva reprezinta volumul introdus in plaman printr-o inspiratie fortata, poate ajunge pana la 3000 ml aer. Se prescurteaza VIR.

3.      Volumul expirator de rezerva reprezinta volumul de aer eliminat printr-o expiratie fortata, este de aprox. 1500 ml si se noteaza VER.

4.      Volumul rezidual reprezinta volumul de aer care poate sa ramana in plaman si dupa o expiratie fortata si este de aprox. 1500 ml. Se prescurteaza VR.

Capacitatea vitala (CV) reprezinta suma dintre VC, VIR si VER. Capacitatea pulmonara totala (CPT) reprezinta suma tuturor volumelor respiratorii (VC+VIR+VER+VR sau CV+VR).

Etapele respiratiei:

a)      Etapa pulmonara

b)      Etapa de transport

c)      Etapa tisulara

a)      Etapa pulmonara se realizeaza la nivelul alveolelor pulmonare si consta in trecerea oxigenului din alveola in capilarul venos si trecerea dioxidului de carbon din capilarul arterial in alveola pentru a fi eliminate.

b)      Etapa de transport este realizara de catre sange prin plasma sub forma dizolvata si hematii sub forma de oxihemoglobina si carbohemoglobina

c)      Etapa tisulara are loc in tesuturi si consta in trecrea oxigenului din capilarele arteriale in celule si a dioxidului de carbon rezultat in urma metabolismului din celule in sange.

Frecventa respiratorie este in medie de 16 – 18 respiratii / minut si reprezinta numarul de respiratii pe unitatea de timp. Variaza in functie de vartsa (bebelusi 20 – 22, batrani 10), in functie de sex, de efort, stari patologice, emotionale.

APARATUL CARDIO-VASCULAR

            Este alcatuit din:

1.      Inima

2.      Vase de sange

1.      Inima este localizati in cavitatea toracica, intre cei 2 plamani, in centru, cu varful orientat si sprijinit pe plamanul stang si muschiul diaphragm.

Are marimea pumnului drept si o greutate de aproximativ 300gr.

Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi:

1.      Pericard

2.      Miocard

3.      Endocard

1.      Pericardul este capsula fibro-conjunctiva care acopera si protejeaza inima. Stratul intern al pericardului = epicardul adera pe suprafata inimii.

2.      Miocardul este un tesut muscular cu proprietati particulare care realizeaza prin contractie functia de “pompa” a inimii. Miocardul/muschiul inimii este mai gros in dreptul ventriculului (varful inimii) pentru ca de acolo sangele este pompat prin artere in organism.

3.      Endocardul imbraca peretii celor 4 camarute si este un tesut epitelial de acoperire.

Structura interna a inimii

-          Inima este un organ tetracameral format din 2 atrii la baza si 2 ventricule in varf

-          Cele 2 atrii, ca si cele 2 ventricule sunt complet separate prin cate un perete interatrial, respective interventricular.

-          Acesti pereti impart inima in doua jumatati si anume jumatatea drepata prin care curge sangele cu CO₂ si jumatatea stanga prin care curge O₂ (sangele).

-          Prin nima mamiferelor sangele circula intr-un singr sens, din atria (care primesc sangele) in ventricule care il trimit in corp.

-          Sangele nu se poate intoarce din ventricule in atria pentru ca la nivelul orificiilor atrio-ventriculare se gasesc niste valve. In partea drepata se afla valva tricuspida, iar in partea stanga valve bicuspida (mitrala).

-          Valvele sunt inchise si deschise cu ajutorul unor cordaje care le leaga de muschii papilari ai miocardului ventricular.

 Activitatea electrica a inimii

-          Miocardul este singurul tip de tesut muscular cu proprietatea de automatism

-          Acesta contine un tip de celule care pot sa-si modifice incarcarea electrica a membranelor celulare si sa declanseze unde electrice de contractie care se propaga in tot miocardul

-          Tesutul care genereaza aceste unde se numeste TESUT EXCITOCONDUCTOR NODAL. El este alcatuit din urmatoarele formatiuni:

I.                   – nodulul sinoatrial

II.                – nodulul  atrioventricular

III.             – fascicolul HISS

IV.              – reteaua PURKINJE

I.       Nodulul sinoatrial se afla in peretele atriului drept si contine celulele care genereaza undele de contractii. Frecventa cardiaca pe care o imprima acest nodul este de  70 – 75 batai/minut

II.    Nodulul atriventricular se afla tot in peretele atriului, dar in apropierea peretelui atrioventrular. El preia unda de contractie si o trimite catre miocard.

III. Fascicolul HISS se afla in peretele interventricular si se ramifica in reteaua PURKINJE, in miocard unde distribuie unda de contractie.

-          Afectarea nodului sinoatrial duce la preluarea activitatii de catre nodulul atrioventricular, dar cu reducerea frecventei cardiac la 40 contractii/minut

-          Daca activitatea este generate doar de fascicolul HISS frecventa scade la 25 contractii/minut

-          Ciclul cardiac reprezinta alternanta dintre contractii si relaxari, adica dintre sistole si diastole (sistola = contractie; diastola = relaxare)

-          In mod normal un ciclu cardiac dureaza 0,8 sec (sistola atriului drept – 0,1 sec, sistola ventriculului drept – 0,8 sec; sistola atriului stang – 0,3 sec; sistola ventriculului stang – 0,5 sec)

-          Dupa fiecare ciclu cardiac urmeaza o perioada de diastole generala de 0,3 – 0,4 sec.

-          Vascularizatia inimii este realizata de arterele si venele coronariene care se desprind de la baza arterei aorte si se ramifica in tot miocardul pe care il aprovizioneaza cu O₂, elemente nutritive si glucoza. Infundarea arterelor cu colesterol duca la perturbarea activitatii cardiac, preinfarct si infarct.

2.      Vasele de sange sunt:

a)      Arterele

b)      Venele

c)      Capilarele

a)      Arterele sunt vase mari care transporta sangele de la inima la organe si tesuturi.

-          Majoritatea arterelor transporta sange cu O₂, cu exceptia arterelor pulmonare care duc spre plamani sange cu CO₂

b)      Venele sunt vase mari care aduc sangele din corp la inima. Majoritatea aduc sange cu CO₂ produs in urma metabolsimului. Exceptie fac venele pulmonare care aduc de la plamnai sange cu O₂.

c)      Capilarele sunt cele mai mici vase de sange care formeaza retele vasculare in piele si in peretii organelor interne. Sunt foarte importnate pentru ca participa la schimburile directe de gaze respiratorii si elemente nutritive cu celulele din tesuturi.

Vasele de sange participa la realizarea a doua tipuri de circulatie:

1.      Circulatia mare sau sistemica, care se realizeaza intre inima si majoritatea organelor corpului

2.      Mica circulatie sau circulatia pulmonara care se realizeaza intre inima si plamani.

Sangele cu CO₂ produs in urma metabolsimului este colectat de la nivelul celulelor, de catre capilarele venoase. Acestea se unesc in vene din ce in ce mai mari astfel incat in atriul drept al inimii se varsa doar doua vene mari Cvena cava inferioara care adduce sangele cu CO₂ din partea de jos a corpului si Cvena cava superioara care adduce sangele de la cap si gat. Din atriul drept sangele trece in ventriculul drept, iar de aici este trimis prin arterele pulmonare in cei 2 plamani unde se realizeaza schimbul respirator.

Sangele incarcat cu O₂ se intoarce la inima prin venele pulmonare in atriul stang. Trece in ventriculul stang si de aici prin artera aorta este trimis in organism. Din artera aorta se despirnd arterele care vascularizeaza toate organele corpului.

Circulatia arteriala se desfasoara relativ usor pentru ca peretii arterelor sunt elastici, air sangele are presiunea imprimata de sistola ventriculara

Presiunea pe care fluxul sanguin o exercita asupra peretilor arterelor se numeste TA (tensiune arteriala)

Valoarea normala a TA este cuprinsa intre 120mmHg – maxima, sau valoarea sistolica, cu 70 mmHg minima – valoare diastolica.

Valorile TA pot varia in functie de varsta, sex, stare patologica sau activitate fizica.

Circulatia venoasa se desfasoara mai greu decat circulatia arteriala pentru ca peretii venelor sunt mai putin elastici, iar pe venele din partea inferioara a corpului intervine atractia gravitationala care se opune ascensiunii fluxului sanguin.

            Pentru ca circulatia sa se desfasoare normal exista mai multi factori favorizanti:

1.      Aspiratia toracica exercitata de golirea atriilor in ventricule, golire care creaza un vid atrial ce functioneaza ca o pompa aspiratoare pentru sangele din vene;

2.      Presiunea exercitata de catre muschi in contractie;

3.      Presine exercitata de catre arterele care pulseaza;

4.      Prezenta in interiorul venelor de la picioare a unor valve care nu lasa sangele sa se intoarca o data ce a urcat.

DIGESTIA SI APARATUL DIGESTIV

            Digestia reprezinta totalitatea transformarilor fizice, chimice si mecanice pe care alimentele le sufera in aparatul digestiv (trasnformari fizice: dizolvarrea si incalzirea; trasnformari mecanie inseamna maruntirea, transformari chimice: descompunerea substanetlor complexe in molecule organice mici usor de absorbit).

            Aparatul digestiv este alcatuit din:

1.      Tub digestiv:

a)      Cavitatea bucala

b)      Faringe

c)      Esofag

d)     Stomac

e)      Intestin subtire

f)       Intestin gros

2.      Glande anexe

a)      Glandele salivare

b)      Ficatul

c)      Pancreasul

1.      a) Cavitatea bucala este despartita de arcadele dentare in doua compartimente:

-          vestibulul bucal in partea anterioara a dintilor

-          cavitatea bucala propriu-zisa in care se gasesc organe specializate pentru digestie, dintii si limba

Dintii sunt formatiuni osoase implantate pe arcadele dentare in gingii sau alveole dentare.

La om exista doua ditpuri de dentitie:

1.      dentitia de lapte sau provizorie

2.      dentitia definitiva

Dentitia de lapte numara 20 dinti (lipsesc premolarii). Incepe sa apara in jurul varstei de 6 luni si se schimba in jurul varstei de 6 ani.

Dentitia definitiva numara 32 dinti specializati pe functii astfel:

-          incisivii cu rol de taiere

-          caninii

-          premolarii

-          molarii

Formula dentara pentru arcada superioara este:

-          incisivii 4

-          caninii 2

-          premolarii 4

-          molarii 6

Structura interna a dintilor (de la exterior la interior):

-          smalt (substanta osoasa)

-          dentina sau cementul (substanta preosoasa)

-          pulpa dintelui in care se gasesc capilare si nerv.

Structura externa a dintelui:

-          coroana dentara vizibila se afla la limita gingieie

-          radacina este partea implantata in alveola.

Limba este un organ muscular cu rol in deglutitie, masticatie, formarea bolului alimentar, perceperea gustului alimentelor si vorbire.

b) Faringele (vezi respiratie)

c) Esofagul este un tub musculo-elastic prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac. In esofag alimentele nu sufera nici un fel de trasnformare. Are o lungime de aprox. 20 -25 cm, strabate toata cutia toracica si muschiul diafragm si patrunde in stomac prin orificiul cardia.

d) Stomacul este situat in partea superioara a cavitatii abdominale, sub muschiul diafragm.

Seamana cu un burduf in care alimentele stationeaza 3 – 4 ore, timp in care sunt amestecate cu sucul gastric. Are forma literei J, sau forma de carlig de undita.

Prezinta 2 curburi:

1.      curbura mica priveste catre ficat

2.      curbura mare priveste catre flancul stang.

Prezinta 3 portiuni si anume:

1.      fundul stomacului (o zona in care alimentele nu ajung niciodata si in care se formeaza o bula de aer)

2.      corpul stomacului in care are loc digestia gastrica

3.      antrul pilonic este partea orizontala terminala a stomacului

Stomacul comunica prin orificiul cardia cu esofagul si prin orificiul pilor cu intestinul subtire (duodenul).

Peretele stomacului este alcatuit din 4 invelisuri sau tunici.

1.      Invelisul intern: mucoasa gastrica strabatuta de glande care secreta mucus si suc gastric

2.      Tunica sub mucoasa: contine vase de sange si nervi

3.      Tunica musculara: contine fibre musculare netede orientate circular, transversal si oblic. Ele asigura amestecul alimentelor cu sucul gastric.

4.      Invelisul exterior, fibros, cu rol protector.

e)      Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tubului digestiv cu 2 portiuni, una fixa numita duoden si una mobila numita intestin propriu zis sau jejuno-ileon.

Duodenul se afla in continuarea stomacului, are forma de potcoava si o lungime de aprox. 20 cm. In potcoava duodenului se afla capul pancreasului.

In duoden se finalizeaza descompunerea chimica a alimentelor inceputa in stomac, se realizeaza sub actiunea a 3 sucuri digestive:

1.      Sucul pancreatic

2.      Bula de la ficat

3.      Sucul intestinal produs de glandele risipite in toata mucoasa duodenului.

Intestinul propriu zis, jejuno-ileon, are o lungime de aprox. 5 cm si este incolacit in cadrul format de intestinul gros, sub forma de anse sau serpentine.

In jejuno-ileon nu mai au loc procese de descompunere chimica a alimentelor ci doar de absorbtie intestinala. Absorbtia reprezinta procesul prin care alimentele nutritive rezultate in urma digestiei trec din lunenul intestinului in sange.

f)       Intestinul gros se mai numeste si colon. Are o lungime de aprox. 1,6 m si prezinta 3 ramuri:

1.      Colonul ascendent

2.      Colonul transversal

3.      Colonul descendent care se termina prin colonul sigmoid si rect cu orificul anal.

La limita dintre intestinul subtire si intestinul gros se afla valvula ileo-cecala, ea se continua cu cecumul (prima portiune a intestinului gros), lateral de cecum se afla apendicele.

Atat in peretele intestinului subtire, cat si in peretele intestinului gros se gasesc fibre musculare netede prin a caror contractie se realizeaza tranzitul = peristaltism intestinal.

Glandele anexe

a) Glande salivare

- in cavitatea bucala sunt foarte multe glande salivare mici, raspandite in toata mucoasa si 3 perechi de glande salivare mari care produc 1,5 litru de saliva zilnic.

Cele 3 perechi de glande mari sunt :

1.              Glandele parotide (situate pe obraz)

2.              Glandele submandibulare ( submaxilare)

3.              Glande sublinguale

    

Saliva este un suc digestiv care contine 90% apa, ioni minerali, mucus, o substanta antibacteriana numita LIZOZIM care are rolul de a distruge microorganismele patrunse odata cu alimentele si de a activa o serie de produsi digestivi.

Saliva contine o singura enzima numita AMILAZA sau PTIALINA salivara care incepe descompunerea amidonului inca din cavitatea bucala.

b) Ficatul este cea mai mare glanda anexa cu o greutate de aproximativ 1,5 kg la 70 kg greutate.

- se afla in partea dreapta superioara a cavitatii abdominale sub muschiul diafragm (hipocondrul drept)

- celulele ficatului produc bila (fierea) colectata prin canalicule biliare in 2 canale hepatice ( drept si stang) care ies din cei 2 lobi ai ficatului.

Din unirea lor rezulta canalul hepatic comun care transporta bile in vezica biliara = colecist

In vezica biliara aflata pe fata inferioara a ficatului, bila se concentreaza si se transforma dintr-un lichid de culoare galbena intr-unul de culoare verde. Din vezica biliara prin canalul coledoc bila este evacuata in duoden unde participa la digestia intestinala.

Bila contine apa, saruri biliare, colesterol, ioni minerali, pigmenti biliari, BILIVERDINA si BILIRUBINA.

Sarurile biliare sunt cele care se combina cu lipidele din alikmente facandu-le hidrosolubile (usor de atacat de catre enzimele sucului pancreatic)

c)  Pancreasul este o glanda mixta ppentru ca produce suc pancreatic ca si secretie exocrina si insulina si glucagon ca hormon (secretie endocrina)

- este localizat in cavitatea abdominala sub stomac in curbura duodenului.

Sucul pacreatic este colectat de canalul pancreatic principal su eliminat tot in duoden prin acelasi orificiu ca si canalul coledoc.

Sucul pancreatic se secreta in cantitate de 1,5-2 litri zilnic si contine apa, ioni minerali, bicarbonat de sodiu ( necesar neutralizarii aciditatii chimului gastric care vine din stomac). Mai contine 3 tipuri de enzime care finalizeaza descompunerea chimica a substantelor organice descopunere inceputa in stomac.

Produsii finali ai descompunerii chimice sunt :

–                in cazul proteinelor --- aminoacizi

–                in cazul lipidelor --- acizi grasi si glicerol

–                in cazul glucidelor --- glucoza si mai rar maltaza

       Fiziologia digestiei gastrice

           In stomac alimentele stationeaza 3-4 ore si sunt amestecate cu sucul gastric.

 Sucul gastric este secretat de glandele din peretele mucoasei gastrice (1,5-2 L) si contine apa, mucus, acid clorhidric si enzime

Acidul clorhidric are 2 functii:

–                distruge microorganismele care ajung in stomac

–                activeaza pepsina gastrica  (enzima care incepe descompunerea proteinelor inca din stomac)

         Enzimele sucul gastric sunt : PEPSINA (incepe descompunerea chimica a proteinelor), LIPAZA ( incepe descompunerea chimica a lipidelor) , GELATINAZA ( incepe descompunerea chimica a gelatinei).

           La sugari exista o enzima speciala numita LABFERMENT care precipita cozeina din lapte pentru a o transforma intr-un produs usor de digerat in duoden.

            Fiziologia digestiei duodenale

            In duoden ajung resturile ramase nedescompuse impreuna cu suc gastric. Acest amestec formeaza chimul gastric. Continuarea digestiei se realizeaza si se finalizeaza sub actiunea celor 3 sucuri eliminate in duoden : BILA, PANCREATIC, INTESTINAL.

             Sucul intestinal este eliminat de celulele din mucoasa duodenului si are aproximativ aceiasi compozitie chimica ca si a sucului pancreatic.

APARAT EXCRETOR

            Este format din : rinichi si cai de excretie.

            Rinichii sunt organe pereche localizate in cavitatea abdominala retroperitoneal (in partea posterioara a cavitatii abdomninale). Se regasesc in dreptul ultimilor doua perechi de coaste, adica in dreptul ultimeilor doua vertebre toracice si primele 3 vertebre lombare.

            Au forma unor boabe de fasole, o greutate de aproximativ 250 – 300 gr si o lungime de 12 -13 cm. Pe sectiune transversala apar formati din doua zone si anume, o zona periferica sau corticala unde are loc filtrarea sangelui si o zona centrala sau medulara unde se definitiveaza formarea urinii.

            Rinichiul drept este localizat cu o jumatate de vertebra mai fata de rinichiul stang.

            Unitatile structurale si functionale ale rinichilor mamiferelor se numesc nefroni. Fiecare nefron este alcatuit dintr-o capsula si un tub. In capsula patrunde un capilar arterial care dupa ce paraseste capsula se spiralizeaza in jururl tubului. Tubul prezinta 3 portiuni:

1.      Tubul proximal

2.      Ansa Henle

3.      Tubul distal

Tubii distali ai mai multor nefrono se unes in tubul colector. In fiecare rinichi se gasesc aprox, 1 milion de nefroni care participa la formarea urinii.

Urina se formeaza prin 3 procese:

1.      Filtrarea sangelui

2.      Reasorbtia tubulara

3.      Secretia tubulara

1.      Filtrarea se realizeaza la nivelul capsulei cand aproape intreaga cantitate de plasma trece din capilar in capsula. Astfel, se formeaza urina primara care este de fapt o plasma fara  proteine.

2.      Reasorbtia tubulara se realizeaza la nivelul tubului proximal si consta in reintoarcerea din tub in sage a unei parti din apa, glucozei si a unor ioni ca sodiul, potasiul, calciul, etc.

3.      Secretia tubulara se realizeaza la nivelul ansei Henle si consta in adaugarea din capilar in tub a unor substante toxice precum ureea, acidul uric, amoniacul, etc.

In urma ultimelor doua procese se formeaza urina definitiva care contine apa, ioni (sodiu, potasiu, clor, etc.), mai contine uree, acid uric, amoniac, creatinina, bilirubina (pigment al bilei de la ficat) si biliverdina.

Caile de excretie sunt:

-          Calicele mici

-          Calicele mari

-          Bazinetul

-          Ureterele

-          Vezica urinara

-          Uretra

Calicele preiau urina de la nivelul tubilor colectori ai nefronilor si o conduc spre bazinet. Bazinetul se regaseste la nivelul hilului rinichiului (orificiul prin care intra si ies arterele si venele renale, nervii, vasele limfatice, bazinetul).

Ureterele sunt doua canale subtiri prin care urina pleaca din bazinet spre vezica urinara. Ele au traseu descendent usor anterior prin cavitatea abdominala. In uretere urina nu mai sufera nici un fel de modificare chimica.

Vezica urinara se afla in pelvis (in bazin) si este un organ cavitar in care urina este depozitata intre mictiuni. Vezica poate depozita intre 300 – 500 ml de urina, intre mictionari.

Pentru a putea depozita, peretii vezicii trebuie sa aiba doua proprietati:

1.      Elasticitatea, adica proprietatea de a se intinde si de a reveni la dimensiunea normala dupa mictiune

2.      Plasticitatea, adica proprietata de a se intinde fara sa se modifice semnificativ presiunea din interior.

Uretra este canalul prin care urina este eliminata din vezica in exterior. La barbati uretra este mai lunga pentru ca este un organ comun cu canalul ejaculator.

La nivelul uretrei se afla doua sfinctere si anume sfincterul intern si extern. Cel extern prezinta fibre musculare striate care pot fi controlate voluntar.

Procesul prin care urina este eliminata din vezica urinare se numeste excretie sau mictiune.

SISTEMUL NERVOS

Dpdv fiziologic deosebim doua tipuri de sistem nervos:

1.      Sistem nervos somativ (al vietii de relatie) care controleaza adaptarea organismului la variatiile conditiilor de mediu

2.      Sistem nervos vegetativ care controleaza activitatea organelor interne

Ambele componente contin:

1.      Sistem nervos periferic

2.      Sistem nervos central (SNC)

Sistemul nervos periferic este format din reteaua nervoasa care leaga organele corpului de SNC.

Nervii pot fi:

-          Nervi senzitivi care aduc informatiile de la organele receptoare in SNC

-          Nervi motori care transmit comenzile SNC catre muschi si glande

-          Nervi mixti care au si fibre motorii si senzitive

Senzitiv – aduce o informatie

Motor – pune in miscare

SNC este format din maduva spinarii si encefal.

MADUVA SPINARII

Se afla in canalul medular al coloanei vertebral si se intinde de la nivelul primei vetrebre cervicale (C1) pana in dreptul celei de a doua vertebre lombare (L2) sub forma unui cordon usor turtit antero-posterior. De la nivelul L2 pana la terminarea coloanei, se continua cu o formatiune filamentoasa care impreuna cu nervii din regiunea sacrala si lombara formeaza „coada de cal“.

Pe suprafata maduvei se pot observa mai multe tipuri de santuri prin care intra si ies nervii spinali si se pot observa doua dilatatii, una in zona lombara, cealalta in zona cervico-toracala corespunzatoare dilatatiei, numar mare de nervi care vin de la organele din aceasta zona.

SNC este protejat de sistemul celor 3 meninge.

Meningele sunt 3 membrane de protectie care acopera maduva si encefalul.

Cele 3 meninge sunt:

-          Dura mater este foita externa, fibroasa, rezistenta, separata de peretele osos al coloanei prin spatiul epidural.

-          Arahnoida este foita de mijloc, cu structura conjunctiva

-          Pia mater este foita conjunctiva care contine numeroase capilare cu rol nutritiv. Adera pe maduva si patrunde si in santurile de pe suprafata ei.

Intre pia mater si arahnoida se gaseste lichidul cefalo-rahidian. (LCR).

Structura interna a maduvei

Pe sectiune transversala maduva apare formata din 2 tipuri de substanta nervoasa: substanta cenusie si substanta alba.

Substanta cenusie se afla la interior si are forma literei „H“ sau forma de fluture.

Prezinta trei tipuri de coarne:

-          Coarnele posterioare in care se gasesc neuroni senzitivi, care primesc informatii de la receptorii din piele si muschi.

-          Coarnele anterioare contin neuroni motori de la care se duc comenzile spre organele efectuare, respectiv muschi si glande.

-          Coarnele laterale care contin neuroni viscerali care intervin in controlul organelor interne.

Substanta cenusie contine corpii celulari ai neuronilor medulari.

Substanta alba se regaseste la exterior, formata din axonii neuronilor medulari care se grupeaza in cordoane si fascicole conducatoare care fac legatura intre maduva si encefal.

            Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 de perechi de nervi spinali.

            Nervul spinal este alcatuit dintr-o radacina posterioara, una anterioara si trunchiul nervului spinal.

            Radacina posterioara este senzitiva si aduce informatiile receptionate de la nivelul pielii, muschilor si articulatiilor in coarnele posterioare ale substantei cenusii.

            Radacina anterioara este motorie si trimite comenzile neuronilor din coarnele anterioare catre muschi si glande.

            Functiile maduvei spinarii:

Sistemul nervos central prezinta doua functii:

1.      Functia reflexa

2.      Functia de conducere

1.      Functia reflexa se realizeaza prin substanta cenusie, are la baza actul reflex, materializat prin arcul reflex

Alcatuirea arcului reflex:

1.      Receptorul

2.      Calea aferenta

3.      Centrul de comanda

4.      Calea eferenta

5.      Efectorul

1.      Receptorul este reprezentat de terminatii nervoase libere din piele, muschi si articulatii asupra actioneaza stimulii si care genereaza impulsul nervos.

2.      Calea aferenta este o cale senzitiva formata din fibre nervoase care transmit impulsul catre centrul de comanda.

3.      Centrul de comanda se afla in diferite zone ale substantei cenusii, fie din maduva, fie din encefal cu rolul de a primi informatia, de a o analiza si de a elabora o comanda adecvata.

4.      Calea aferenta este motorie, formata din fibre nervoase care trimit comanda centrului catre efector

5.      Efectorii sunt muschii sau glandele care efectueaza comanda

In maduva spinarii se realizeaza 2 tipuri de reflexe:

1.      Reflexe somatice

2.      Reflexe vegetative

1.      Reflexele somatice tin de activitatea muschilor si vaselor si receptie prin piele. La randul lor se clasifica in:

a)      Reflexe neurosomatice (cu 1 singura sinapsa (legatura) C contin doar 2 neuroni si sunt cele mai rapide reflexe (ex.: reflexele de aparare; reflexul rotulian)

b)      Reflexe polisomatice C contin mai multi neuroni si de aceea sunt mai lenti si se intind pe zone mai mari ale organismului (ex: reflexul creat in urma electrocutarii)

2.      Reflexele vegetative tin de activitatea organelor interne (ex: reflexele pilomotorii C ridicarea firelor de par/zbarlitul pielii; reflexele sudoripare; reflexele pupilodilatatorii; reflexele de mictiune; reflexul de defecatie; reflexele sexuale)

2.      Functia de conducere este realizta prin substanta alba formata din axoni care se grupeaza in fascicole conducatoare si cordoane de substanta alba.

Fascicolele formeaza :

1.      Cai ascendente

2.      Cai descendente

1.      Caile ascendente conduc toate tipurlie de sensibilitate exteroceptiva (temperatura, durere, vibratii, atingeri fine), interoceptiva (din muschi si articulatii) si visceroceptiva din organele interne.

Au pe traseul lor 3 neuroni, unul pe radacina posteriara a nervului spinal, al doilea in maduva sau in trunchi si al treilea  in talamus, la baza creierului mare. Aceste cai leaga maduva de encefal.

2.      Caile descendente pleaza din substanta cenusie a emisferelor, cu traseu descendent prin maduva catre muschi pentru a controla miscarile voluntare

ENCEFALUL

            Ocupa in totalitate cutia craniana si este format din:

1.      Trunchiul cerebral

2.      Cerebel

3.      Diencefal

4.      Emisferele cerebrale

1.                  Trunchiul cerebral se afla la baza emisferelor cerebrale si este considerat maduva cerebrala datorita asemanarii cu maduva.

Prezinta 3 sectoare diferite si anume: bulbul rahidian; puntea lui Varolio; mezencefaul/creierul mijlociu.

Structura interna a trunchiului cerebral:

-          Ca si la maduva aspinarii substanta cenusie se afla in interior, dar nu mai este continua, ci freagmentata in numerosi muschi datorita cailor de conducere ascendete si descendente care se intretaie la nivelul trunchiului.

-          Principalii muschi sunt:

a)      Muschi senzitivi

b)      Muschi motori

c)      Muschi vegetativi (ex.: muschii salivatori, lacrimali, inspiratori si cardio-vaso-motorii).

d)     Muschi proprii (ex: nucleul rosu care controleaza tonusul muscular, nuclei vestibulari care primesc informatii de la urechea interna in legatura cu echilibrul, substanta neagra C controleaza ritmul somn-veghe; nucleii olivari C controleaza orientarea in spatiu si  coliculii cvadrigemeni din mezencefal care controleaza reflexe de intoarcere a capului in functie de stimulii vizuali sau auditivi.

Trunchiul cerebral este concetat cu receptorii si efectorii prin 12 perechi de nervi cranieni.

2.                  Cerebelul se mai numeste si creier mic si este localizat in etajul inferior al cutiei craniene, in spatele trunchiului cerebral, de care este legat prin 3 perechi de penduculi.

Este alcatuit din 2 emisfere cerebeloase unite printr-o portiune centrala. Pe suprafata cerebelului se gasesc numeroare santuri, unele mai profunde acre delimiteaza lobii, altele superficiale care delimiteaza lame.

Structura interna a cerebelului

Cerebelul este prima formatiune nervoasa la care substanta cenusie se afla la exterior unde formeaza scoarta cerebeloasa care trimite raze si spre substanta alba din interior, formatiune denumita „arborele vietii“.

Rolul cerebelului

Cerebelul intervine in controlul echilibrului, tonusului muscular, miscarilor generale ale organismului, dar si miscarile fine, elaborate in colaborare cu creierul mare, cu emisferele cerebrale.

3.                  Diencefalul se afla deasupra trunchiului cerebral si este acoperit in totalitate de emisferele cerebrale.

Cuprinde urmatoarele formatiuni:

1.      Talamusul

2.      Hipotalamusul

3.      Metatalamusul

4.      Epitalamusul

1.      Talamusul se afla exact sub emisferele cerebrale si este o masa de substanta cenusie cu mai multi nuclei cu functii variate, cei mai importanti fiind nucleii talamici, de releu. Rolul acestor muschi este acela de a proiecta informatiile fiecarui tip de sensibilitate in zone specifice ale emisferelor cerebrale care au rolul de a le analiza.

2.      Hipotalamusul se afla sub talamusul si este considerat creierul vegetativ al organismului pentru ca influenteaza activitatea tuturor organelor interne. Sub hipotalamus se afla o glanda endocrina numita hipofiza, de care este legat anatomic si functional. Hipofiza impreuna cu hipotalamusul controleaza si sistemul endocrin. In hipotalamusul se gasesc si centrii termoreglarii, ai foamei si setei si centrii de control al unor comportamente alimentare si sexuale.

3.      Metatalamusul se afla pe laturile talamusului si contine nuclei care primesc informatii de la caile vizuale si auditive si le proiecteaza in ariile vizuale si auditive de pe suprafata emisferelor.

4.      Epitalamusul este cea mai redusa parte a diencefalului si contine un singur nucleu care comanda intoarcerea capului in functie de stimuli olfactivi. La baza lui se afla o glanda endocrina numita epifiza, activa numai in perioada adolescentei.

4.                  Emisferele cerebrale

            Formeaza creierul mare si reprezinta cea mai evoluata si voluminoasa parte a encefalului. Cele doua emisfere sunt separate in partea superioara printr-o forma interemisferica si unite la baza prin trei formatiuni de substanta alba si anume: corpul calos, trigonul cerebral si comisurile albe anterioara si posterioara.

            Pe suprafata emisferelor se pot observa trei santuri adanci care delimiteaza lobii si santuri mai superficiale care delimiteaza circumvolutiuni (girusuri).

            Lobii sunt: lobul frontal; parietalele (2), temporalele (2), occipitali.

            Structura interna a emisferelor:

-          Substanta cenusie se afla la exterior unde formeaza scoarta cerebrala sau cortexul cerebral.

-          Cortexul prezinta 2 zone:        Cortexul vechi: paleocortexul

Cortexul nou: neocortexul

Neocortexul este specific uman format din mai multe arii cu functii diferite:

C aria motorie principala din lobul frontal: HOMUCNULUS MOTOR si este locul de unde pleaca comenzile voluntare, constiente catre muschi.

C aria senzitiva principala: HUMUNCULUS SENZITIV este locul unde ajung informatiile senzitive, localizat in lobul parietal.

C aria vizuala – in lobul occipital

C aria  auditiva – in lobul temporal

C centrul vorbirii – in lobul frontal stang

C aria gustativa

Cele doua emisfere sunt usor inegale, in sensul ca una dintre ele domina activitatea = EMISFERA DOMINATIVA

            Procesele corticale fundamentale se realizeaza la nivelul neocortexului emisferelor si constau in formarea reflexelor conditionate, baza invatari memoriei si gandirii abstracte.

            Formarea reflexelor conditionate a fost demonstrata de catre savantul rus Pavlov: el a experimentat folosind un caine pe care l-a inchis, intr-o cusca dupa de in prealabil i-a efectuat o fistula esofagiana pentru colectarea salivei. Inainte de a-i da mancare, pornea un manometru. Dupa cateva asocieru intre sunetul aparatului si alimentatie a observat ca animalul saliva inca din momentul in care auzea sunetul. Dupa un timp a incercat sa puna numai sunetul fara sa mai hraneasca animalul si a constatat ca acesta nu a mai salivat.

            SISTEMUL NERVOS VEGETATIV (SNV)

            Este parte a sistemului nervos care controleaza activitatea organelor interne. Functioneaza pe baza arcului reflex ca si cel somatic.

            SNV are 2 componente:

-          SN Simpatic

-          SN Parasimpatic

SNS intervine in controlul organismului in conditii neobisnuite de viata cand il pregateste pentru „lupta sau fuga“.

-          Creste frecventa cardiaca si debitul cardiac

-          Creste TA

-          Produce vasodilatatie pe vasele de pe creier si pe vasele periferice

-          Dilata pupila

-          Se intensifica transpiratia

SNP controleaza organele interne in conditii obisnuite de viata si are efecte mult mai slabe decat ale Simpaticului (SNS) si de efect invers.

ANALIZATORI

            Sunt parti ale organismului cu rol de a receptiona, de a transmite si integra informatiile din mediul intern sau extern.

            Cuprinde 3 segmente:

1.      Segmentul receptor

2.      Segmentul de conducere

3.      Segmentul central

Analizatorii sunt:

a)      Analizatorul vizual

b)      Analizatorul acusticovestibular

c)      Analizatorul gustativ

d)     Analizatorul olfactiv

e)      Analizatorul cutanat

f)       Analizatorul kinestetic

a)      Analizatorul vizual = OCHIUL

Globul ocular furnizeaza peste 90% din informatiile cu privire la mediul inconjurator.

Este format din:

I.                   Invelusul globului ocular

II.                Aparatul optic

I.                   Invelisurile sunt:

-          Sclerotica

-          Coroida

-          Retina

Sclerotica se mai numeste si albul ochiului si este o foita friboasa rezistenta cu rol protector. Pe suprafata scleroticii exista mici vase de sange si muschii globului care il misca in orbita.

In partea anterioara sclerotica se prelungeste cu corneea transparenta cu multe terminatii nervoase.

Coroida se afla sub sclerotica si este un tesut conjunctiv care contine foarte multe capilare si celule incarcate cu pigmenti care asigura o camera intunecata in partea posteriara a ochiului. In partea anterioara coroida se prelungeste cu procesele ciliare formate din muschi ciliari si vase de sange care produc lichidele ochiului.

Muschii ciliari modifica prin contractie diametrul si curburile cristalinului.

Tot anterior se afla si irisul, in mijlocul lui se gaseste pupila, orificiul prin care lumina patrunde in interiorul ochiului.

Irisul contine fibre musculare netede orientate circular si radial, prin contractia lor diametrul pupilei se modifica in functie de intensitatea luminii si de anumite stari patologice sau emotionale.

Retina este invelisul intern al globului ocular  formata din 10 straturi de celule, cel mai important fiind stratul celular fotoreceptoare cu conuri si bastonase.

Celulele cu conuri sunt in  numar de cateva milioane si contin 3 tipuri de pigmenti (rosii, albastrii, verzi) care se descompun foarte usor sub influenta radiatiilor din spectrul vizibil, corespunzatoare lungimii lor de unda pentru culorile respective. De aceea celulele cu conuri raspund de vederea diurna cromatica (colorata).

Celulele cu bastonase contin un singur tip de pigment care se descompune  la variata intensitatii luminii si de aceea ele raspund de vederea nocturna acromatica (necolorata). Numarul este tot de ordinul milioanelor. Toate tipurile de pigmenti sunt dependente de prezenta carotenului (provitamina A).

Tot in retina se gasesc si primii 2 neuroni ai segmentului de conducere al analizatorului vizual. Axonii acestor neuroni formeazxa nervul optic ce iese din ochi prin pata oarba.

Nervii optici ajung in emisferele cerebrale in aria vizuala din lobul occipital, unde informatiile sunt transformate in senzatii.

Pe retina imaginile se formeaza in zona cu acuitate vizuala maxima, numita fovea centralis localizata pe partea galbena (in mijlocul retinei). Imaginile se formeaza mai mici, rasturnate dar reale si clare.

Aparatul optic este format din totalitatea mediilor transparente pe care le strabate lumina pana la retina:

1.      Corneea (vezi mai sus)

2.      Umoarea apoasa

3.      Cristalina

4.      Umoarea sticloasa (corpul vitros)

2. Umoarea apoasa se afla in camera anterioara a ochiului intre cornee si cristalin si este o solutie apoasa cu rol protector si nutritiv.

3. Cristalinul se afla in spatele irisului, este lentila biconcava care focalizeaza razele de lumina in pata galbena. Curburile cristalinului se modifica in functie de distanta la care se gasesc obiectele urmarite.

In mod normal pentru ca imaginea sa cada pe retina, ochiul trebuie sa fie normal si sa aibe cam 16 mm lungime.

Daca e mai lung sau mai scurt apar defectele de vedere de tipul miopiei sau hipermetropiei.

4.  Umoarea vitroasa se afa in camera posterioara a globului ocular, are consistenta gelatinoasa si rol protector si nutritiv.

b)      Analizatorul acusticovestibular (auditiv) = URECHEA

Urechea prezinta 3 compartimente:

-          Urechea externa

-          Urechea medie

-          Urechea interna

Urechea externa este formata din:

a)Pavilionul urechii – formatiune cartilaginoasa pe suprafata careia exista numeroase denivelari care maresc foarte mult suprafata de receptie a undelor sonore.

b)      Canalul auditiv extern cu o lungime de aprox. 2 cm (la adult) si se termina cu membrana timpanului. In peretele canalului sunt glande care produc cerumen (ceara)

               Urechea medie se afla in osul temporal, in spatele paviolionului. Este o camaruta de aprox. 2 cm plina cu aer in care se gasesc trei oase mici, legate prin articulatii sensibile (ciocanul, nicovaa si scarita). Ele transmit vibratiile timpanului catre fereastra ovala cu care incepe urechea interna. Urechea medie comunica prin trompa lui Eustachio cu faringele.

               Urechea interna se afla tot in osul temporal si are forma unui labirint osos prin care se muleaza labirintul membranos.

               Labirintul este format din vestiulul osos si melc (cohlee).

               Vestibulul ese format din trei canale semicirculare si doua vezicule in care se gasesc receptorii auditivi.

               Ambele tipuri de receptori sunt celule senzitive prevazute cu cili care plutesc intr-o masa gelatinoasa care umple toata urechea interna (endolimfa) si a caror deformare produce impulsul nervos.

 Glandele Endocrine

• sunt organe specializate care secreta hormoni
• nu au canal de excretie, hormonii se varsa direct in sange, stimuland sau inhiband activitatea organelor sau tesuturilor
• cand activitatea glandelor este scazuta (Hipofunctie), sau crescuta (Hiperfunctie), apar bolile endocrine
• totalitatea glandelor endocrine formeaza sistemul endocrin
• sistemul endocrin este alcatuit din urmatoarele functii : 25351zod23chu3d

* epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, partea endocrina a pancreasului si a glandelor genitale

1. Hipofiza

• sau creierul endocrin
• are legaturi cu sistemul nervos central (SNC) si cu celelalte glande cu secretie interna
• situat la baza diencefalului intr-o depresiune a osului sfenoid – saua turceasca oh351z5223chhu
• legat de hipotalamus prin tija hipofizara
• are marimea unui bob de fasole
• greutatea de 0.4 - 0.6 g la adult.
• formata din trei lobi : anterior, intermediar si posterior
• lobu anterior si cel intermediar formeaza adenohipofiza
• lobul posterior impreuna cu tija hipofizara formeaza neurohipofiza

- hormonii adenohipofizari

• h. samatotrop (STH)

- h. de crestere, deoarece stimuleaza cresterea oaselor

- stimuleaza descarcarea de glucoza din ficat

- stimuleaza sinteza de corpi cetonic

- secretia este controlata de hipotalamus si are loc tot timpul vietii

• h. tireotrop (TSH)

- stimuleaza dezvoltarea si secretia h. tiroidieni

• h. adenocorticotrop (ACTH)

- stimuleaza sinteza si descarcarea h. glucocorticoizi ai glandelor suprarenale

• h. gonadotropi

- regleaza activitatea hormonala a organelor genitale

- sunt trei h. gonadotropi : h. stimulator al foliculilor ovarieni (FSH), h. stim. al tesutului germinativ testicular (ICSH), acestea formand si maturizand celulele sexuale, si h. luteinizat (LH), care controleaza ovulatia, dezvoltarea corpului galben si secretia de progesteron, iar la barbati stimuleaza secretia de testosteron.

- secretia h. gonadotropi este controlata de hipotalamus

• h. lactogen (prolactina)

- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia laptelui

• lobul intemediar al hipofizei secreta h.stimulator al melanocitelor care produce pigmentarea pielii
• hormonii neurohipofizari
• ocitocina

- stimuleaza contractia musculaturii netede a uterului, cu rol in eliminarea fatului

- favorizeaza secretia lapteluidin glandele mamare

• vasopresina (h. antidiuretic)

- daca este secretat in doze mari produce cresterea tensiunii arteriale

- lezarea nucleilor hipotalamici sau a neurohipofizeiduce la diabet insipid

2. Epifiza 

• are forma unui con de pin
• situata in partea posterioara a diencefalului
• parenchimul glandei este format din celule numite pinocite, celule gliale, celule pigmentare si celule nervoase
• secreta hormonul numit melatonina, cu efecte inhibitoare asupra hormonilor gonadotropi hipofizari (FSH si LH)
• in cazul leziunii glandei apare perturbarea precoce.

 3. Tiroida

 - situata in partea anterioara a gatului intr-o loja fibroasa

• format din doi lobi uniti printr-un istm situati de o parte si de alta a laringelui si a traheei
• cea mai voluminoasa glanda cantarind cca. 25 g
• secreta urmatorii hormoni :
• tiroxina
• triiodotiroina

- influenteaza cresterea si dezvoltarea creierului la copil

- infl. metabolismul energetic, glucidic, lipidic si protidic

• calcitonina

- infl. mentinerea echilibrului fosforic si ajuta la fixarea calciului in oase

- activitatea este coordonata de adenohipofiza

4. Paratiroida

• sunt patru glande mici situate cate doua pe fata posterioara a lobilor tiroidieni
• 130 mg
• celulele secreta parathormonul (PTH) si calcitonina
• PTH

- activ asupra osului, rinichiului, a tractului digestiv, fie prin efecte directe, fie prin efectele vitaminei B3, a carei secretie o controleaza

- efectul final este cresterea calcemiei si a continutului de sodiu (Na) si scaderea fosfatomiei

5. Timusul

• organ limfoid curol endocrin
• situat inapoia sternului
• prezinta doi lobi cu forma si dimensiuni variate
• rol de glanda endocrina pana la pubertate apoi involueaza fara sa dispara complet
• are doua functi :
• limfopoieza
• formearea limfoitelor T cu rol in imunitate
• organ endocrin

- intervine in metabolismul calciului, in controlul cresterii scheletului si in dezvoltarea org. Sexuale

- secreta timocrescina

6. Glandele Suprarenalele

• sunt doua
• situate deasupra polului superior al rinichilor
• 8 – 10 g
• formata dintr-o regiune corticala la exterior ce formeaza corticosuprarenala (CSR) si o reg. modulara la interior numita modulosuprarenala (MSR)
• CSR
• h secretati sunt de natura lichida, corticosteroizi
• rolul lor este vital
• indepartarea duce la moarte vietuitoarelor in cateva zile

1. mineralocorticoizi : aldosteron

2. glicocorticoizi : cartizol si carticosteron

3. sexosteroizi : androgeni, estrogeni si progesteron

- aldosteronul : intervine in metabolismul apei si electrolitilormentinand echilibrul Na si K

- glucocorticoizii au urmatoarele efecte :

- metabolice

- sangvine

- ef. digestive

- ef. renale

- ef. nervoase

- sexosteroizii : secretati in cantitati foarte mici si au efect asemanator cu cel al h secretati de

7. Pancreasul Endocrin

• situat in curbura duodenului
• prezinta doua portiuni :
• o portiune exocrina care reprezinta 98-99% din pancreas si care este reprezentata de acinii pancreatici
• o portiune endocrina care reprezinta 1-2% si care este reprezentata de insulele Langerhans
• Langherhans au in structura lor 3 tipuri de celule :
• Alfa secreta glucagonul
• Beta secreta insulina
• secreta somatostatina
• INSULINA
• primul hormon descoperit de un cercetator roman, Nicolae Paulescu in 1921
• Intervine in reglarea metab. glucidic, lipidic si protidic
• la niv. ficatului are rol hipoglicemiant si stimuleaza sinteza de proteine si lipide
• la niv. fibrelor musculare favorizeaza glicogenogeneza
• la miv. Tesutului adipos stimuleaza patrunderea glucozei

8. Ovarul endocrin

• sunt organe pereche
• situate in pelvis de o parte si de alta a uterului
• prezinta doua portiuni :
• o p exocrina repr. de foliculii ovarieni unde se formeaza ovulele
• o p endocrina repr. de celulele tunicii interne a foliculilor ovarieni si de celulele corpului galben
• fol.ov secreta in prima etapa a ciclului ovar h estrogeni
• corpul galben secreta in a doua etapa progesteron (in cantitati mari) si inhibina (in cantitati mici)
• h estrogeni determina scaderea secretiei FSH
• infl. centrii hipotalamici responsabili de reglarea actului sexual
• la fete det cresterea gl mamare si ap. carac. sexuale secundare
• la femei det. proliferarea mucoasei uterine si a musc. trompelor uterine si deasemenea au efecte metabolice
• PROGESTERONUL
• Pregateste tractul genital feminin pt nidatie (fixarea ov fecundate) si mentinerea sarcinii
• INHIBINA
• Inhiba secretia de FSH si LH

9. Testiculul endocrin

• sunt organe pereche
• localizate in regiunea inghinala in scrot
• prezinta o portiune exocrina repr. de tubii seminiferi ce prod. sperm.
• o parte endocrina repr de celulele interstitiale Leydig sit. in tes. conj.
• secreta testosteron
• testiculele secreta si o cantitate mica de estrogen

• TESTOSTERONUL
• dezvolta organele genitale masculine
• determina aparitia caracterelor primare si sec.
• impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra metab protidic
• stimuleaza dezvoltarea muschilor