BOLI INFECTO-CONTAGIOASE 3

BOLI INFECTO-CONTAGIOASE                                                                                     

CURS 3

SCARLATINA

            Este o boala infectioasa acuta produsa de streptococoul beta hemolitic din grupa A care produce o toxina, denumita toxina eritrogena (sau scarlatinoasa). Aceasta afectiune face parte din grupul „febrelor eruptive” ale copilariei (alaturi de rujeola, rubeola).

            Pentru a produce scarlatina, un streptococ trebuie sa secrete o exotoxina – denumita toxina eritogena care este responsabila de sindromul toxic al bolii (eruptie, febra, fenomene digestive).

            Sursa de infectie (izvorul epidemiologic) este bolnavul – in primele zile de boala, si purtatorii faringieni de streptococ, prezinta rol mai imprtant decat bolanvul.

            Calea de transmitere directa prin aerul contaminat cu streptococ (deci infectie aerogena), pe cale digestiva (lapte sau produse lactate contaminate).

            Calea de transmitere indirecta – prin obiecte contaminate.

            Boala are caracter sezonier, apare in sezonul rece (toamna, iarna si inceput de primavara). Varsta cea mai frecvent afectata intre 1-10 ani (este exceptionala sub 1 an si foarte rara peste 50 ani). Dupa boala se instaleaza o imunitate durabila care este numar antitoxica (deci impidica o noua scarlatina), nu si antistreptococica, putand apare noi infectii streptococice.

            Tablou clinic:

1.      Perioada de incubatie 3-6 zile

2.      Perioada de debut: debutul este brusc cu cresterea temperaturii (40 C), frisoane, angina, varsaturi, cefalee, stare generala alterata, puls rapid, TA scazuta.

3.      Perioada de invazie (preeruptiva) dureaza 36-48 ore (1-2 zile), prezinta importante modificari ale mucoaselor care traduce exantemul scarlatinos, constand din:

a)      Angina rosie (ca flacara) si cuprinde amigdalele, valul palatin

b)      Limba – initial cu depozite censiu albicios, care ulterior se descumeaza, de la varf la baza, ramane mucoasa rosie ceea ce da aspectul de limba zmeurie din scarlatina (reprezinta ciclul lingual al scarlatinei).

4.      Perioada de eruptie incepe cu aparitia eruptiei (exantemul scalratinos), la 24-36 ore de la debutul bolii.

Eruptia este de culoare rosie intensa, se anunta printr-un usor prurit si este alcatuit din micro-papule (dau aspect de piele de gaina), care apar initial, pe gat si torace dupa care se generalizeaza (in 24 ore) (fata, palmele si plantele, axile, abdomen).

In zonele cu piele mai subtire (mai ales la nivelul plicii cotului), eruptia prezinta un aspect caracteristic, sub forma unor linii hemoragice – corespunzator pliurilor de flexie. Acest aspect caracteristic – cu caracter hemoragic, a fost descrisa de Grozovici si internul sau Pastia la Spitalul Colentina si este cunoscut in literatura ca Semnul Grozovici-Pastia.

Fata bolanvului cu scarlatina este caracteristica, asa numita „masca Filatov” si care consta din: buzele rosii carminate, obrajii rosii-palmuiti, care constrasteaza cu o paloare periorornazala (in jurul nasului si a gurii). Ulterior eurptia paleste, dispare si apare o descuamatie (la 7-15 zile de la boala). Scuamele au aspect fainos (purpuracee).

Diagnosticul scarlatinei se stabileste

-          pe datele clinice: eurptie micro-papuloasa pe fond rosu difuz pruriginoasa; debut brusc cu febra, angina rosie, stare toxica (febra, greata,varsaturi, cefalee, exantem caracteristic), masca Filatov (facies palmuit), semnul Pastia, ciclul lingual

-          pe datele de laborator: teste inflamatorii VSH >, leucocitoza, specifice – cresterea ASLO (antistreptolizina O, sunt anticorpi fata de streptococ) (nu are valoare in stabilirea diagnosticului).

-          Izolarea streptococului betahemolitic de grup A, toxicogen

Tratament etiologic cu Penicilina G injectabil, intra muscular, la 8h, doza intre 800.000 si cateva milioane unitati/zi timp de 3-4 zile, apoi dupa 7 zile, timp de 2-3 saptamani Moldamin (la 7 zile interval).

Pentru bolnavii alergici la Penicilina se administreaza Eritromicina (30-50 mg/kgcorp/zi) timp de 10 zile.

Tratament simptomatic: se adreseaza febrei antitermice, cefaleei, deglutitiei dureroase (gargare).

Regim alimentar hidrolactozaharat (ceai, compoturi, piureuri).

TUSEA CONVULSIVA

            Este o boala infectioasa acuta si contagioasa aerogena, produsa de un cocobacil gram negativ, Bordetella pertusis, precum si de un bacil inrudit, Bordetella pertusis, ca si de virusurile pra gripala, unele adeno-virusuri, etc.

            Sursa de infectie este omul bolnav cu forme tipice si atipice de boala. Germenul este prezent numai la om, deci boala este specific umana.

            Calea de transmitere – se face prin picaturile din secretiile respiratorii, expulzate prin tuse, vorbire, contaminarea facandu-se direct aerogen, dar si prin obiectele recent contaminate, deci transmitere indirecta.

            Boala are un caracter sezonier, de iarna-primavara.

            Poarta de intrare – mucoasa tractului respirator, unde germenul se multpiplica (la nivelul epiteliului traheobronsic si elaboreaza toxinele care prin excitarea terminatiilor nervoase ale nervului vag declanseaza reflexul de tuse spastica).

            Tablou clinic

1.      Perioada de incubatie dureaza 7-10 zile

2.      Perioada de debut – debutul este progresiv si cuprinde doua stadii:

a)      Stadiul cataral cu o mare infectiozitate – care dureaza 1 saptamana si cuprinde semnele catarale respiratorii, caracterizate prin rinita, raguseala, tuse, injectarea conjunctivala, subfebrilitate. Tusea devine simptom dominant care se caracterizeaza prin – predominanta nocturna, spastica, frecvent urmata de voma, rezistenta la antitussive uzuale.

b)      Stadiul convulsiv dureaza 2-4 saptamani, caracterizat prin accesele de tuse  care pot fi 4-6/24h in formele usoare, 10-30 in formele medii si 30-40 in formele severe.

3.      Perioada de convalescenta dureaza 3-4 saptamani, consta in scaderea frecventei si intensitatii tusei  pana la dsparitie. In aceasta perioada pot apare complicatii ca bronhopneumonia, encefalita.

Diagnosticul pozitiv se face pe baza:

-          datelor clinice: semne tranzitorii, tuse.

-          Date de laborator: leucocitoza mare, examen radiologic

-          Examen bacteriologic – diagnosticul etiologic, izolarea germenului inainte de inceperea tratamentului antibiotic.

Tratament:

1.      Antibiotic – eritromicina, tratament de electie (30-50mg/kg/copr/zi, timp de 7-10 zile); ampicilina, tetraciclina

2.      Tratament simptomatic: sedative ale tusei, sedative nervoase, antiemetice, fluidifiante ale sputei

3.      Hidratarea si alimentatie semilichida

Profilaxie: vaccinare anti-pertusis se face cu trivaccinul DTP, in care antigenul pertusis este reprezentat de germeni inactivati. Primo-vaccinarea se practica la varsta de 3 luni.

DIFTERIA

Este o boala infectioasa acuta si transmisibila, produsa de un bacil (gram pozitiv la limita), numit Corynebacterium diphteriae, care reprezinta tipul de microb patogen, care ramane localizat la poarta de intrare = in mod obisnuit mucoasa rinofaringiana dar si mucoasa oculara si uneori vulvara, unde Ac multiplica si secreta o toxina – exotoxina difterica responsabila de producerea bolii la om.

Epidemiologie – boala este mai frecventa intre 5-15 ani, in tarile cu clima rece si temperata.

Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav, purtator convalescent si purtator sanatos.

Calea de transmitere poate fi directa, pe cale aerogena prin picaturile de saliva (Flugge) imprastiate prin vorbire, tuse, stranut si indirecta, prin obiectele bolnavului contaminate.

Receptivitatea la boala este generala. Receptivitatea scade prin imunizate, care se face prin vaccinarea anti-difterica care se practica de la 3 luni, fie cu bivaccin, dar mai ales cu trivaccin.

Tulpinile patogene sunt acelea care produc o toxina solubila care se elibereaza din corpul bacterian (exotox) si afecteaza organismul in sinteza proteinelor ducand a manifestari patologice, miocardice, nervoase, renale.

Daca se infecteaza intradermic, o anumita cantitate de toxina produce la cei susceptibili la boala – o roseata. Acestea reprezinta Testul Sclicer care reprezinta un test de imunitate, care se interpreteaza ca fiind pozitiv – deci persoana nu este rezistenta si deci este susceptibil la boala, iar un test negativ reprezinta imunitate la boala. Toxina difterica prin tratare la cald cu formol se transforma in anatoxina, cu care se practica vaccinarea, si care reprezinta toxina ce isi pierde proprietatile toxice, dar pastreaza capacitatea antigenica – deci de a produce anticorpi si de a crea imunitatea.

Aspectul clinic al bolii

Perioada de incubatie 2-6 zile. Localizarea cea mai frecventa a germenului este in zona faringo-amigdaliana (producand angina difterica), in zona laringiana (producand Difteria laringiana).

Germenul se mai poate localiza la mucoasa nazala, conjuntivala, ano-genitala, cutanata, care reprezinta difetria placilor chirurgicale.

A doua forma mai frecventa, este difteria laringiana, care apare mai frecvent la sugari sau copii mici, si determina stenoza orificiului glotic, ceea ce duce la asfixie.

Clinic, pe langa febra si sindromul toxic, apar manifestari clinice laringiene, care constau din: raguseala, voce stinsa pana la afonie, tuse, insuficienta respiratorie cu dispnee cu polipnee,cianoza, coma –deces daca nu se intervine.

Diagnosticul bolii se face:

1.      Pe baza tabloului clinic

2.      Pe baza datelor de laborator (care confirma diagnosticul) si consta in izolarea si identificarea bacilului difteric din exudatul faringian si nazal.

Tratamentul consta din:

1.      Seroterapie – cu ser antidifteric, care se administreaza o parte i.m. si o parte i.v.

2.      Tratament antimicrobian, cu antibiotice, se face timp de 7-10 zile, antibioticul de electie este eritromicina, 30-40mg/kg/corp/zi pe cale orala.

3.      Repaus la pat 30-50 zile

4.      Igiena bolanvului – igiena continua

5.      In formele hipertoxice, corticoterapie (HHC i.v.)

6.      Profilaxie – vaccinare 3-9 luni